George Simion anunță o nouă lovitură pe scena politică chiar de Ziua Îndrăgostiților: 150 de primari, viceprimari, consilieri locali și județeni din PNL și PSD se alătură celor de la AUR.

Cei de la AUR anunță că au racolat peste 150 de membri din PSD și PNL, persoane care dețin funcții în administrația locală:

„De Ziua Îndrăgostiților avem o surpriză pentru cuplul minune Nicu-Marcel: peste 150 de primari, viceprimari, consilieri locali și județeni din PNL și PSD au venit alături de noi, în semn de protest față de negocierile pentru comasarea alegerilor. O parte din ei au participat la conferința de presă susținută de AUR în fața Parlamentului.”, anunță cei de la AUR.

Oamenii ăștia nu sunt membri AUR acum pentru că își pot pierde mandatul. Când se stabilește data alegerilor vor semna o adeziune pentru partidul AUR. Sigur că PNL, speriat, i-a demis pe consilierii de la Sectorul 3. Sigur că oameni cu demnitate, consilierii de la Sectorul 1 PNL și-au dat demisia, dar situația este explozivă. Dacă hoțul Virgil s-a lăudat că ne-a luat organizații fictive în Mehedinți, noi venim în fața voastră să arătăm că AUR se va lupta cu baronii locali. Și dacă PNL sau PSD, în funcție de județ, au încetat să fie opoziție la acești baroni locali, vom prelua noi această misiune. Sigur că ne-am fi dorit să se respecte Constituția și legile țării. Ne-am fi dorit ca alegerile să fie la termen. Suntem pregătiți și dacă nu sunt la termen aceste alegeri” a declarat George Simion, în cadrul conferinței de presă. 

Mai mult, președintele AUR anunță că în perioada următoare alături de Alianță vor veni și mai mulți liberali și social-democrați. 

„Mesajul nostru e clar: suntem pregătiți de alegerile locale când vor ei, doar să respecte legile și Constituția. Și cei 150 de aleși locali din partidele lor prezenți aici care se opun comasării și ideii unui așa-zis deceniu de stabilitate Nicu-Marcel, și care nu vor să mai candideze pe listele PSD-PNL sunt doar începutul. Vor urma mult mai mulți, vom strica majoritățile actuale din Consiliile Locale și Județene, blaturile baronilor locali”, a subliniat George Simion.

Astăzi, la ora 14, AUR va organiza un protest în fața Autorității Electorale Permanente, față de măsurile ilegale analizate în cadrul instituției. 

”Mergem la AEP, care pe lângă proiectul de comasare mai are pe ordinea de zi două lucruri periculoase pentru democrație: interzicerea la alegerile europarlamentare a votului în Diaspora pentru cei care nu au reședință acolo. La alegerile europarlamentare, ca și la cele prezidențiale, românii pot vota oriunde. Colegii noștri din Anglia, Italia, au fost chemați la ambasade să primească instructajul pentru alegeri și asta li s-a spus, că românii trebuie să aibă reședința în respectivul stat. Și modificarea pe repede înainte a regulamentului AEP, acum înainte de alegeri, tocmai pentru a-și pune oamenii comozi în funcțiile de conducere, pentru a pregăti marea fraudă de la vot și pentru a externaliza serviciile de IT din cadrul AEP. Miza este mare, se lucrează de zor sub conducerea domnului Greblă, noi la ora 14 vom fi acolo”, a anunțat președintele AUR.

 
 
Articolul precedent50 de reguli pentru o drumeție reușită pe munte
Articolul următorReacția ironică a medicilor de familie la criticile lui Ciolacu privind concediile medicale