Executivul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant acordat producătorilor agricoli pentru unele culturi agricole înfiinţate în primăvara anului 2022 şi afectate de seceta pedologică din perioada martie – septembrie 2022.
Prin actul normativ este aprobată instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant acordat producătorilor agricoli pentru unele culturi agricole înfiinţate în primăvara anului 2022 şi afectate de seceta pedologică din perioada martie – septembrie 2022, arată comunicatul de presă al Guvernului.
Astfel, schema de ajutor de stat va fi acordată pentru culturile care au fost afectate de seceta pedologică în grade de peste 30% până la 100%, conform proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor.
a) porumb;
b) floarea – soarelui;
c) soia;
d) mazăre.
Potrivit datelor centralizate din procesele-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi agricole, un număr de peste 148.000 de fermieri au fost afectaţi de seceta pedologică,
iar o suprafaţă cultivată de peste 1.110.000 ha a fost calamitată în diferite grade de afectare, din care peste 705.000 ha cu porumb, peste 360.000 ha cu floarea – soarelui, peste 47.300 ha cu soia şi peste 8.100 ha cu mazăre, mai indică sursa citată.
Suma necesară aplicării schemei este de 300.000.000 lei şi este asigurată din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2023.
Ajutorul de stat sub forma de grant unitar este în cuantum maxim de 1.000 lei/ha aferent unui grad de calamitare de 100%, care este prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, pentru oricare dintre culturi.
Dacă procentul de calamitare prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor este de peste 30% şi până la 100%, cuantumul grantului unitar care se poate acorda se diminuează corespunzător.
Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat sunt:
a) producători agricoli persoane fizice;
b) producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale;
c) producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare.
Sumele vor fi plătite până la data de 31 decembrie 2023, iar direcţiile pentru agricultură judeţene reprezintă autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei,