Pompierii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” Sălaj au intervenit, în doar șapte zile, la 65 de evenimente. Intervențiile au avut loc în perioada 12-18 noiembrie. Potrivit reprezentanților ISU Sălaj, opt intervenţii pe linia situaţiilor de urgenţă, iar 57 de misiuni s-au axat pe acordarea primului ajutor calificat de către echipajele SMURD pe diferite cazuri medicale. Din cele opt situaţii de urgenţă, şapte au fost reprezentate de diferite incendii dintre care trei incendii la vegetaţie uscată extinse şi la litiera pădurii (două în localitatea Cliţ şi unul pe un teren împădurit din localitatea Perii Vadului ), două incendii la un operator economic la o anexă (florărie Zalău), un incendiu la un autoturism care s-a extins şi la un alt autoturism aflat în imediata apropiere în Zalău, un incendiu la o căpiţă de plante furajere Zalnoc, dar şi o deplasare fără intervenţie.