Pompierii Secției Șimleu Silvaniei alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) au intervenit în după- amiaza zilei de sâmbătă – 13 aprilie, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o afumătorie aflată în curtea unei gospodării din localitatea Pria. Din fericire, până în momentul în care pompierii a ajuns în gospodăria localnicului de la Pria, flăcările au fost lichidate aproape în totalitate de localnici. Aceștia s-au mobilizat și au intervenit la stingerea incendiului. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Porolissum Sălaj, pompierii au ajuns la locul intervenției cu o autospecială și au mai identificat câteva ”focare”, acționând pentru lichidare.
Sursa foto: ziareromania.ro