Zălăuanii vor putea să-și achite taxele și impozitele locale pentru anul 2019, dar și restanțele, începând de joi – 10 ianuarie 2019. Primăria Municipiului Zalău anunță contribuabilii, persoane fizice și persoane juridice, că în anul 2019 activitatea de încasare a impozitelor și taxelor locale cu debit (impozite și taxe pe clădiri, impozite și taxe pe teren, impozite pe mijloacele de transport, taxă reclamă și publicitate etc.) va începe în data de 10 ianuarie 2019. De asemenea, amenzile și taxele pentru eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate, dra și alte taxe fără debit, se vor încasa începând de joi – 3 ianuarie 2019.

Bonificații pentru contribuabilii care achită integral dările la bugetul local

Contribuabilii persoane fizice care au restanţe achitate şi plătesc cu anticipaţie, impozitul pe clădiri, teren şi mijloacele de transport, datorate pentru întregul an, până în 31 martie 2019 se acordă o bonificaţie de zece la sută. De asemenea, pentru contribuabilii care au restanţe achitate şi plătesc cu anticipaţie impozit pe clădiri, teren şi mijloacele de transport până la data precizată se acordă o bonificaţie de cinci la sută.

Scutiri de la plata impozitului

Pentru anul 2019 se acordă scutiri de la plata impozitului pentru: clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale; clădiri şi terenuri autorizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi sociale; clădiri şi terenuri afectate de calamităţi naturale -pentru o perioadă de până la cinci ani, începând cu 1 ianuarie a anului în care s-a produs evenimentul; clădirile folosite ca domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor – eroi ai Revoluţiei; clădirile reabilitate termic pe cheltuiala proprie, dar şi alte categorii.
Începând din 2019 se majorează cu 300 la sută impozitul pe clădirile şi pe terenurile neîngrijite aflate în intravilan.

Articolul precedentAccident grav în Maramureș, provocat de o tânără din Sălaj
Articolul următorIncendiu într-o gospodărie din localitatea Buciumi. Camera centralei termice, cuprinsă de flăcări