Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sălaj organizează astăzi, 31 iulie, ședința publică de repartizare pe posturi titularizabile a candidatilor participanti la concursul naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar din 31 iulie 2019.
Astfel, potrivit anunțului făcut de reprezentanții instituției, în cadrul ședinței de azi, vor fi repartizați candidați cu media de repartizare minimum 7 (șapte), indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul județului în care au susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, indiferent de județul în care au susținut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului sau cel puțin media 8 (opt) la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2019, pe parcursul anului şcolar 2018-2019, conform alin. (6).
Media de repartizare se calculează astfel: [(nota obținută la proba scrisa)*3+(nota obținută la proba practică/inspecția specială la clasă)]/4.
Repartizarea candidaților se va face începând cu ora 12.00. „Intervalul orar de repartizare, fiind orientativ, rugăm candidații să fie prezenți cu cel puțin 15 minute înaintea orei planificate”, au precizat reprezentanții ISJ Sălaj.
Candidații se vor legitima cu BI/CI, certificând prin semnătură opțiunea pentru repartizare, sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procura notarială în original.
În situaţia în care candidaţii care nu sunt titulari, repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante, renunţă la opţiunea făcută sau nu se prezintă la posturile didactice/catedrele pe care au fost repartizaţi, se mai pot prezenta la o altă repartizare înainte de atribuirea orelor în regim de plata cu ora, conform Calendarului.
Candidaţii repartizaţi au obligaţia de a se prezenta la post/catedră până cel târziu la data de 29 august 2019, în vederea încheierii contractului individual de muncă. În cazul neprezentării la post în termen de maximum 3 (trei) zile lucrătoare, de la data de 29 august 2019, pentru încheierea contractului individual de muncă, se revocă repartizarea.