Baze de date ale unor oraşe întregi au fost copiate din arhiva celei mai mari companii private de energie din ţară. Au fost transferate date din următoarele oraşe sau judeţe: Oneşti, Zalău, Timişoara, Târgu Mureş, Sibiu, Reşiţa, Piatra Neamţ, Miercurea Ciuc, Mediaş, Bistriţa Năsăud, Baia Mare, Bacău, Botoşani, Suceava, Cluj.

Totul a ieșit la iveală în urma unei anchete a procurorilor ieșeni de la Crimă Organizată, scriu cei de la ziaruldeiași.ro. Un şef din cadrul Delgaz Grid, fostă E.ON, a „vândut“ informaţii secrete unor concurenţi de pe piaţă. Baze de date cu informaţii confidenţiale despre 100.000 de români au fost scoase pe ascuns din companie, care a aflat întreaga poveste, în anul 2015, după ce a apelat la detectivi particulari.

Acuzat de acces ilegal la un sistem informatic

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, coordonator administrare SAP, având acces la întreaga bază de date cu clienţii companiei, oferise bazele de date unor foşti colegi, care au firme private de verificare a instalaţiilor de gaze şi care, în baza informaţiilor primite, voiau să îşi extindă portofoliul de clienţi, mai scrie sursa citată.

Abia în martie 2016, compania a formulat plângere împotriva angajatului, pe care l-au acuzat de acces ilegal la un sistem informatic. Mai exact, acesta şi-a depăşit limitele autorizării primite din partea companiei, el având dreptul să folosească doar datele clienţilor din judeţele Iaşi şi Vaslui.

Datele erau copiate duminica

În urma verificările făcute de procurori informațiile confidențiale despre sute de români au fost oferite către doi oameni de afaceri din Iaşi, cu care, potrivit unui raport al firmei de detectivi particulari angajată de companiei, angajatul ar fi avut „relaţii strânse“. Cele mai multe date informatice au fost copiate în zile de duminică, când, cu excepţia intervenţiilor la avarii, angajaţii companiei nu lucrează. „Persoanele intenţionau să îşi extindă aria geografică de activitate, în sensul deschiderii de puncte de lucru sau societăţi comerciale noi în alte judeţe din ţară, în special din Transilvania. Pentru a beneficia de un avantaj substanţial în extinderea pieţei serviciilor prestate, numiţii, cunoscând faptul că E.ON Distribuţie România S.A. deţine o bază de date foarte bine documentată cu privire la datele personale ale clienţilor companiei, a adreselor acestora, a datei la care o anumită instalaţie de distribuţie de gaze naturale trebuie reverificată şi reautorizată, conform normativelor în vigoare, precum şi numerele de telefon ale clienţilor, l-au determinat pe inculpatul Minea Gheorghe să interogheze sistemul informatic SAP ISU şi să extragă din acesta, prin transfer neautorizat, date confidenţiale care să servească intereselor economice ale companiilor controlate“, se arată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei semnat între bărbat şi DIICOT.

Condamnat la închisoare cu suspendare

Potrivit aceluiaşi document, citat de ziaruldeiași.ro, angajatul ar fi copiat fără drept datele personale a 104.357 clienţi, în special din Transilvania, acolo unde afaceriştii ieşeni voiau să se extindă. Baza de date copiată conţinea nume ale clienţilor, adrese de domiciliu, numere de telefon, date de consum, locuri de consum, precum şi date despre inspecţii, revizii, instalaţii sau reconectări. Bărbatul a transferat date din următoarele oraşe sau judeţe: Oneşti, Zalău, Timişoara, Târgu Mureş, Sibiu, Reşiţa, Piatra Neamţ, Miercurea Ciuc, Mediaş, Bistriţa Năsăud, Baia Mare, Bacău, Botoşani, Suceava, Cluj etc. Acesta a fost condamnat zilele trecute la 1 an şi 7 luni de închisoare cu suspendare.

 

Articolul precedentCu bani europeni, confort sporit şi cheltuieli mici la întreţinere în alte opt blocuri din Zalău
Articolul următorInfecţiile nosocomiale, nelipsite din spitalele sălăjene