Întâlnirea dintre Klaus Iohannis cu liderii PNL s-a încheiat în jurul orei 20:15, după mai bine de 3 ore. Potrivit Realitatea Plus, principalul subiect a fost legat de datele alegerilor și s-ar fi stabilit, în principiu, ca alegerile locale să aibă loc pe 27 septembrie, iar cele parlamentare pe 6 decembrie.
Potrivit acelorași surse, nu s-a discutat nimic despre performanțele minilștrilor sau eventuale remanieri, așa cum circulau informații înainte de întâlnirea de la Vila Lac.
A fost una dintre cele mai lungi întâlniri de acest fel. La discuții au participat, pe lângă premierul Ludovic Orban, miniștrii Finanțelor Publice, Florin Cîțu, și Muncii, Violeta Alexandru, dar și parlamentari precum Rareș Bogdan sau Raluca Turcan.
În total, au fost aproximativ 12-13 lideri PNL de la nivel central si local, precum Emil Boc și Gheorghe Falcă.
Sursa: Realitatea de Sibiu