Sala de sport a Şcolii Gimnaziale ,,Corneliu Coposu”, din municipiul Zalău, a găzduit miercuri, 20 noiembrie, prima sesiune de autoapărare destinată femeilor, intitulată “Învăţăm să ne apărăm!”, din cadrul campaniei judeţene de prevenire a violenţei domestice şi a victimizării femeilor.

„Cursantele au venit într-un număr neaşteptat de mare, acceptând provocarea de a învăţa procedee de autoapărare şi modalităţi de reacţie în caz de agresiune, menite să scadă gradul de victimizare al acestora şi să crească sentimentul de siguranţă a acestui segment vulnerabil. La sfârşitul activităţii, doamnele şi domnişoarele prezente au acceptat provocarea de a participa şi la celelalte două sesiuni, realizând importanţa şi necesitatea dobândirii şi repetării abilităţilor de autoapărare. Nevoia de siguranţă este o necesitate a vieţii normale a omului”, au declarat reprezentanții Poliției Sălaj.

Campania „Recunoaştem, să ne putem apăra!” a fost iniţiată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, în parteneriat cu Echipa Intersectorială Locală Sălaj, în contextul marcării ,,Zilei Internaţională de Combatere a Violenţei împotriva Femeilor” (25 noiembrie), iniţiatorii fiind sprijiniţi de către Consiliul Judeţean Sălaj şi Crucea Roşie filiala Sălaj.

Următoarea sesiune va avea loc în data de 11 decembrie 2019.

Articolul precedentPeste 196.000 de sălăjeni sunt așteptați duminică la urne
Articolul următorPremieră medicală: un om a fost adus în starea de „animaţie suspendată”