Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj invită iubitorii de folclor la cea de a 44-a ediţie a Festivalul internațional de folclor ”Ecouri meseșene”. Festivalul va avea loc în perioada 26-28 iulie la Zalău. Potrivit organizatorilor, vineri – 26 iulie 2019, în intervalul orar 18-22, pe scena din parcarea Primăriei Zalău îşi vor fi prezente formații, orchestre și ansambluri folclorice de copii și tineret din județul Sălaj: ”Izvoarele Barcăului” -Sâg; ”Mugur, mugurel” – Școala Populară de Arte și Meserii CCAJS; ”Someșul junior” – Jibou; ”Bujorii Cehului” – Cehu Silvaniei; Palatul Copiilor Zalău; ”Barcăul” – Șimleu Silvaniei; ”Spiridușii Valcăului”- Valcău de Jos; ”Meseșul junior” – CCAJS; Liceul de Artă ”Ioan Sima” Zalău; ”Cizereana” – Cizer; ”Cununa Meseșului” – Horoatu Crasnei; Orchestra de tineret a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj; ”Berekenye” – Cehu Silvaniei; ”Csuporka” – Deja; ”Járdovány” – Borla şi ”Árvalányhaj” – Nușfalău. Prezintă Adina Chirilă.

Festivalul va continua şi duminică – 28 iulie, de la ora 14, cu formații, ansambluri folclorice și soliști vocali din țară și din străinătate: ”Sebeșanca” – Sebeș, Alba; ”Crai nou” – Brașov; ”Mugurelul” – Sighetu Marmației, Maramureș; ”Doina Chioarului” – Șomcuta Mare, Maramureș; ”Cununa” – Jibou, Sălaj; ”Voiniceii Schitului” – Schitu, Olt; Ballet Folclórico de Padre las Casas – Chile; Ansamblul folcloric ”Quahuitl de Saltillo” – Mexic; ”Someșul” – Jibou; Ansamblul folcloric ”Kruna” – Serbia; Ansamblul folcloric ”Forgórózsa” – Debrecen, Ungaria; Ansamblul folcloric ”Dor Transilvan” din Cluj-Napoca; Ansamblul folcloric ”Slance” – Bulgaria; Ansamblul folcloric ”Hop Cup” – Polonia; Ansamblul folcloric ”Rovina” – Slovacia; Ansamblul folcloric ”Meseșul” cu Veta Biriș, Radu Ciordaș și Sava Negrean Brudașcu şi Ansamblul artistic profesionist ”Porolissum”. Prezintă Adina Chirilă și Diana Gherman.

Festivalul internațional de folclor ”Ecouri meseşene” este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Primăria municipiului Zalău, în cadrul Zilelor Zalăului, sub egida Asociației Naționale de Folclor din România – IGF România, cu Primăria și Clubul Copiilor Jibou și Festivalul internațional de folclor și meșteșuguri ”Someș, cântecele tale”, precum și cu Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița și Festivalul internațional de folclor „Nunta Zamfirei”.

Articolul precedentÎn apropiere de Zimbor, accident rutier cu o persoană încarcerată
Articolul următorO nouă serie de bilete de tratament pentru pensionari și asigurații din sistemul public. Peste 190 de bilete, disponibile prin Casa de Pensii