Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău va găzdui duminică – 13 octombrie începând cu ora 16,00, lansarea volumului ”Leopard în pustie” – culegere de texte în proză, autor Ancuţa Mărieş. Volumul a apărut la Editura ”Caiete Silvane” în Colecţia ”Scriitori sălăjeni”. ”Ancuța Mărieș nu e o simplă scriitoare, ci e o minte complexă care construiește neîncetat, situații, personaje, stări, circumstanțe inedite, originale, reușind să-și surprindă neîncetat cititorii. Lumile sale sunt alcătuite din piese de puzzle rupte atât din lumea reală, cât și din cea fantastică, imaginea de ansamblu fiind una a suspansului. Ancuța Mărieș uimește cititorii cu acest volum, unul dintre cele mai interesante și neașteptate de până acum. O carte pentru sufletul meu. Am ajuns la concluzia că autoarea poate aborda cu ușurință orice gen, dovedind asta prin grația, rafinamentul și măiestria cu care reușește să echilibreze narațiunea, încununată cu succes de personaje inteligente și inteligibil create”, spune Mircea Naidin, în textul introductiv intitulat ”Despre chemarea specială a Ancuței Mărieș”.

Articolul precedentLa Jibou se practică furtul cu căruţa
Articolul următorTrei ani de închisoare pentru un sălăjean, acuzat de lipsire de libertate