Liceenii sălăjeni, clasele IX- XI, care studiază limba engleză, sunt invitați, de către Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, să aplice la programul de schimb de experiență FLEX. Acesta este finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și a împlinit 25 de ani de existență la nivel global.

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională (American Councils for International Education) și de Ministerul Educației Naționale invită liceenii interesați, cu cetățenie română, să participe la programul Future Leaders Exchange Program (FLEX), ediția 2019-2020.

Din 2015, FLEX există și în România și oferă liceenilor ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american, pe parcursul anului școlar 2019-2020. Participarea la Programul FLEX este gratuită, iar bursa oferită este completă.

Până în prezent, 49 de liceeni români, din diferite județe ale țării, au locuit și învățat în Statele Unite ale Americii, în state precum Iowa, Texas, Colorado, California, Ohio, Pennsylvania sau Florida. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități, care sunt invitați să urmeze aceeași procedură de înscriere.

Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite și presupune un schimb de experiență, pe perioada unui an școlar, pentru liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului este de a promova înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și cei ai țărilor din regiune, pentru ca liceenii să învețe mai multe despre SUA și să le prezinte americanilor țările lor de origine.

Fiecare bursier va locui timp de un an alături de o familie americană și va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program.

Pentru ediția 2019-2020, România va beneficia de 35 de burse. În prezent, alți 35 de liceeni români se află în SUA și urmează a reveni în țară anul viitor.

Candidaturile se depun doar online, până în data de 16 octombrie, iar aplicaţia este disponibilă aici: https://ais.americancouncils.org/flex

Liceenii care aplică trebuie să fie născuți între 15 iulie 2001 și 15 iulie 2004 şi să îndeplinească criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

Informații complete despre program sunt disponibile pe website: http://americancouncils.ro/programe/flex/, iar pe pagina de Facebook @FLEX România pot fi regăsite poveștile foștilor bursieri.

Articolul precedentPeste 200 de bilete de tratament disponibile prin Casa Judeţeană de Pensii
Articolul următorLiceul Reformat ”Wesselenyi”, reabilitat termic cu bani europeni