Artiştii grupului ”Lakóca” din Sfântu Gheorghe – Covasna, invitați ai simpozionul de creaţie artistic-plastică de la Stana 2018, își vor expune lucrările în cadrul expoziţiei de artă cu titlul „Lakóca”. Expoziția este organizată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă ( MIJA) Zalău, vineri – 30 noiembrie, ora 18, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj.
Ideea de a susţine un astfel de simpozion creativ în satul unde şi-a instaurat rezidenţa artistică unul dintre cei mai influenţi intelectuali transilvani interbelici, Kós Károly, se bucură anual şi de o expoziţie reprezentativă a produsului artistic realizat, susţinută în cadrul Muza Fest.
Asociația Lakóca s-a înființat în anul 2013, având la bază un grup bine închegat de prieteni. Denumirea este împrumutată de la cel mai înalt vârf al regiunii Trei Scaune, și anume Vârful Lăcăuți (în maghiară Lakóca), care veghează asupra ținutului de la înălțimea de 1.777 de metri. Asemenea Vârfului Lăcăuți, artiştii grupului aspiră să fie consideraţi ca şi un punct de reper pentru artiștii emergenți care încă își caută drumul. Grupul de creație, un atelier intelectual-spiritual, are ca scop realizarea unui spațiu comun spiritual, virtual, lăsând loc ideilor și opiniilor diferite care, dezbătute, vor da naştere creaţiilor noi.
„Unul dintre cele mai memorabile momente ale simpozionului de la Stana a fost drumeția pe Dealul Melcilor, unde amprentele unei lumi acvatice de mult apuse, prin imaginile sale inspirative cu fosile de melci, scoici și arici de mare, ne-au îmbogățit cu o impresie și un mesaj de neuitat. Trebuie să mergem mai departe, să aducem la suprafață frumusețile fosilizate în adâncul sufletelor noastre, pentru că – incontestabil – aceasta este datoria, menirea noastră”, scrie Madaras Péter, artist plastic – catalogul expoziţiei.