Un nou grup de 74 de persoane aflate în situaţii vulnerabile, cetăţeni români şi membri de familie de gradul I – majoritatea femei, copii, cazuri medicale, persoane aflate în zona de risc maxim – a fost asistat în vederea repatrierii din Republica Libaneză, fiind transportat în România la bordul unei aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Zborul umanitar s-a derulat în contextul transportului de vineri dimineaţă a ajutoarelor umanitare oferite în regim gratuit de către România populaţiei civile din Liban.

Potrivit MAE, cele 74 de persoane au fost sprijinite de către personalul Ambasadei României la Beirut şi de două echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de reacţie rapidă a MAE în vederea eliberării documentelor de călătorie şi îndeplinirii tuturor formalităţilor necesare îmbarcării. De asemenea, au fost întreprinse demersuri, pe lângă autorităţile locale competente, pentru realizarea zborului în condiţii de siguranţă.

Operaţiunea este susţinută, de asemenea, de alte autorităţi române, la sosirea pe teritoriul României a cetăţenilor români şi a membrilor lor de familie structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne urmând să acorde asistenţa necesară în strânsă cooperare cu organizaţii neguvernamentale şi Primăria Bucureşti.

MAE şi Ambasada României în Liban vor rămâne în contact permanent cu cetăţenii români şi membrii lor de familie care şi-au semnalat prezenţa şi s-au înregistrat la misiunea diplomatică. Potrivit ministerului român, peste 1.100 de cetăţeni români s-au înregistrat.

Totodată, MAE reaminteşte că este în vigoare, încă din luna octombrie 2023, un avertisment de călătorie de nivel 8/9 – „Evitaţi orice călătorie!” pentru întreg teritoriul Republicii Libaneze, disponibil la www.mae.ro/node/2896, informaţiile fiind actualizate în mod constant, în funcţie de evoluţiile de securitate din regiune. MAE reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români prezenţi în această ţară de a-şi înregistra prezenţa la misiunea diplomatică a României la Beirut, pentru a facilita acordarea protecţiei consulare. AGERPRES

Articolul precedentNICOLAE BĂNICIOIU, FOSTUL MINISTRU PSD AL SĂNĂTĂȚII, ACHITAT ÎN DOSARUL ȘPĂGII DE APROXIMATIV 800.000 DE EURO
Articolul următorBANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI A DECIS SĂ MENŢINĂ DOBÂNDA CHEIE LA 6,5% PE AN