Medicul Cătălin Denciu, cel care a încercat să își salveze pacienții intubați la ATI, infectați cu COVID-19, a fost confirmat la rândul său pozitiv la coronavirus, în urma testului care i-a fost prelevat la sosirea în Belgia, a anunțat ministrul Sănătății Nelu Tătaru, potrivit realitatea.net

Medicul-erou de la Spitalul Județean Neamț a mai fost infectat o dată în luna aprilie, iar după ce s-a vindecat a devenit donator de plasmă.

Nelu Tătaru a mai declarat că existau specialiști buni și în România pentru a-i trata medicului arsurile de gradul 2 și 3 de pe 75% din suprafața corpului, dar că „era puțin mai dificil”, iar autoritățile au vrut să se asigure că doctorului îi vor fi asigurate toate condițiile:

„Avem specialiști buni, cred că era puțin mai dificil, dar ne-am asigurat că există toate condițiile și ne-am asumat un transfer în Belgia”, a declarat Nelu Tătaru, luni seară.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentEXCLUSIV: Nelu Tătaru la „Legile Puterii”: Vrem să majorăm cu 200 numărul paturilor ATI COVID, în următoarea săptămână
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 109. Ședință foto cu inamicul global nr. 1