Cei 5 miniștri și vicepremierul Dan Barna își vor depune demisiile mâine dimineață, așa cum au anunțat vineri, la depunerea moțiunii de cenzură alături de AUR. În același timp, Dan Barna și Dacian Cioloș au fost invitați la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis.

Încă de la înființarea URS am spus ca vom fi un partid altfel, am fost alftel. Ne-am luptat cu un sistem pentru proastă guvernare. Nu am ezitat sa ne asumam o guvernare grea, dar am privit cu optimis. În aceste 8 luni de zile care s-au scurs am adus oameni competenți, care au arătat că se poate și altfel, nu cum a fost pînă acum. 

Ioana Mihăilă a semnat ordine de vaccinare grautită. Cristian Ghinea a finalizat cel mai important proiect pentru România. A negociat fiecare bucățică de text. Cătălin Drulă a finalizat încă două licitatii, Claudiu Năsui a deblocat plățile pentru granturile în agricultură, iar toate acestea s-au intamplat într-o singura zi. Văzand ce s-a intamplat azi, am decis că nu mai putem merge alăpturi de un premier care nu are respect pentru România. Nu se mai poate așa și nici nu se va mai putea așa cu noi. Florin Cîțu a dinamitat coaliția cu bună știință. 

„Mâine dimineață premierul va avea demisiile pe birou. Nu s-a intamplat in ultimii 30 de ani, ca oamenilor care au semnat moțiunea să li se spună că nu este semnătura lor. Oricâte invenții sunt necesare pentru îngroparea moțiunii, mergem mai departe. Demisiile reprezintă planul B. Fie PNL acceptă că USR este un partener serios, iar noi putem merge cu un alt premier, fie PNL funcționează pe model USL, am văzut că PSD este în echipa cîștigătoare. Noi respectăm democrația. Este un mesaj de care România are nevoie. După 30 de ani de combinații, era timpul să vină un partid care să spună că nu mai merge așa.  Dacă avem un nou premier, atunci lucrurie se rezolvă imediat. Mâine dimineață ne depunem demisiile, nu este o noapte a negocierilor. (…) În prezent, ne-am înaintat demisiile, există o moțiune depusă de noi, nu discutăm despre alte moțiuni. Acum, avem o majoritate Cîțu-Ciolacu, despre ce șanse are România. Coaliția cu noi este singura prin care România căștigă. Sper ca moțiunea să fie adusă la vot. Nu este o rușine ca PSD să susțină pe Cîțu. Au reușit să tragă și PSD alături de PNL.” a declarat Dan Barna.

Președintele Iohannis nu a fost mediator, până acum. O poate face mâine. Vreau să cred că oamenii care conduc țara au responsabilitate. Premierul a decis să-l remanieze pe Stelian Ion și a spus că își asumă. 

Liderii USR PLUS s-au reunit vineri seară în ședința Biroului Național pentru a decide dacă  și când se impune demisia miniștrilor din Cabinetul condus de Florin Cîțu.

Ședința a fost convocată după ce procedura parlamentară pentru moțiunea de cenzură depusă alături de AUR nu a avut succes. Calendarul dezbaterii și votului moțiunii de cenzură mai are de așteptat. Luni, Birourile Permenente reunite nu au stabilit nimic, după ce și a treia ședință a eșuat. Marți dimineață, este programată o nouă ședință, a patra la număr, o nouă încercare de a demara procedura care să ducă la votul moțiunii care să-l răstoarne pe Florin Cîțu. 

Reamintim că liderii USR PLUS Dan Barna și Dacian Cioloș au anunțat vineri, după depunerea moțiunii de cenzură la birourile permanente ale celor două Camere, că următoarea mutare este demisia miniștrilor.

Dan Barna a declarat, vineri, că miniștrii USR PLUS își vor prezenta demisiile „la începutul săptămânii”. Copreședintele USR PLUS a fost văzut plecând cu bagaje din Palatul Victoria de vineri.

 

Articolul precedentSURSE / Miniștrii USR-PLUS demisionează din Guvernul Cîțu
Articolul următorLudovic Orban, invitat la o ediție specială Legile Puterii – AȘII din mâneca președintelui PNL. Ce-i pregătește lui Cîțu, premierul care a dinamitat Guvernul – LIVE