Un sălăjean s-a ales cu dosar de cercetare penală după ce a fost prins de jandarmi că ”pescuia cu japca” pe malul râului Someş. Incidentul s-a petrecut în cursul lunii decembrie. Conform reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Sălaj, bărbatul a fost observat pe malul râului Someş, pe raza localităţii Ciocmani, în locul numit popular „Sub Stan la Placă”, în timp ce pescuia prin metoda numită ,,greblare”. De asemenea, la percheziţia bagajului a fost găsită o plasă monofilament, denumită popular „Mireasă” sau „Paraşută”, de aproximativ 1,9 m care avea prinsă la un capăt o bucată de plumb, aceasta fiind interzisă la deţinere. Pe numele persoanei în cauză jandarmii au întocmit de acte de constatare privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de articolul 64, lit. „j” şi „k” din Ordonanţa de urgenţă 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, respectiv „pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau ”harponare” şi „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”. Uneltele de pescuit au fost confiscate, iar actele de constatare au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor.