Nu mai puțin de 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.400 de lei,  au fost aplicate de jandarmii sălăjeni, în cadrul unuor acțiuni de control în domeneiul pescuitului și acvaculturii, la finalul săptămânii trecute. Astfel, sâmbătă – 16 noiembrie, jandarmii sălăjeni, împreună cu reprezentanţi ai Agenției Județene a Vânătorilor și Pescoarilor Sportivi (AJVPS) Sălaj, au desfăşurat o acţiune în comun pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale la regimul piscicol, în zona lacului de acumulare Vârşolţ. Unsprezece persoane au fost sancţionate pentru încălcarea condiţiilor prevăzute în permis. ”Acestea au fost depistate în timp ce pescuiau cu un număr variind între cinci şi şapte undiţe sau cu mai mult de două cârlige per undiţă. În aceeaşi zi, în zona râului Someş, pe raza localităţii Ciocmani, trei persoane au fost sancţionate contravenţional pentru: pescuitul fără permis, depozitarea deşeurilor pe malurile râurilor şi pescuitul resurselor acvatice vii sub dimensiunile legale. De la începutul anului şi până în prezent, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, jandarmii sălăjeni au aplicat un număr de 125 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 21350 de lei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Sălaj. 

Articolul precedentSălăjeanul Csutak Nagy Laszlo, numit președinte interimar la ANSVSA
Articolul următorDin februarie 2020, zălăuanii vor circula cu autobuze electrice