Poliţiştii de la Serviciul de Ordine Publică au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute o acţiune pentru combaterea ilegalităţilor în domeniul silvic. Peste 150 de metri cubi masă lemnoasă au fost ridicaţi în vederea confiscării.

 

Poliţiştii de la Serviciul de Ordine Publică au efectuat, sâmbătă, verificări la o societate comercială din judeţul Sălaj, cu domeniu de activitate exploatarea, comercializarea şi prelucrarea lemnului. Din verificări a reieşit faptul că, în perioada 30 ianuarie – 4 februarie, administratorul societăţii a comercializat 150,77 metri cubi masă lemnoasă, fără aviz de însoţire a mărfii.

Persoana juridică a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei, conform Legii 171/2010, fiind ridicată în vederea confiscării contravaloarea materialului lemnos, în cuantum de 24.365,41 lei.

 

Foto cu caracter ilustrativ

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentCulisele statului paralel – Dosarul Băneasa: Erori judiciare orchestrate de un judecător internat la Psihiatrie și cercetat pentru fapte penale
Articolul următorCulisele dosarului „Ferma Băneasa”: A venit Becali în birou și a început „Măi păcătoșilor, măi prăpădiților!”