Un eveniment rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită grav, s-a petrecut joi, 11 aprilie, în jurul orei 16, pe strada 22 Decembrie 1989, din municipiu.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că un tânăr de 29 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea autoturismul pe strada 22 Decembrie 1989, din municipiul Zalău, a acroşat un pieton care se deplasa neregulamentar (pietonul se deplasa pe partea carosabilă), potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj.

După producerea evenimentului, tânărul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea Poliţiei, fiind identificat ulterior. Testarea cu alcooltestul a indicat o valoare negativă. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a pietonului, o femeie de 46 de ani, din municipiul Zalău.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de părăsirea locului accidentului, vătămare corporală din culpă, dar şi pentru administrarea întregului probatoriu în cauză.

Opt accidente rutiere în care autorii au părăsit locul faptei

În primele trei luni ale acestui an, pe raza județului Sălaj s-au înregistrat opt accidente de circulație în care autorii au părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției sau a procurorului, aceștia fiind identificați ulterior.

Dintre acestea, cinci accidente de circulaţie au fost grave, soldate cu un mort, patru răniţi grav şi doi răniţi uşor, şi trei accidente uşoare, soldate cu cinci răniţi.

Obligațiile conducătorului auto în caz de accident rutier

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj reamintesc că în situația în care, conducătorii auto sunt implicați în evenimente rutiere din care au rezultat vătămări corporale, chiar dacă rănirile sunt ușoare, în conformitate cu prevederile articolului 338 din Codul Penal, au obligația de a nu părăsi locul accidentului fără încuviințarea poliției.

Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Pentru a nu vă expune riscurilor, chiar dacă victima părăseşte locul faptei, anunţați imediat evenimentul la numărul unic de urgență 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Potrivit prevederilor legale, în cazul în care în urma unui accident de circulație a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane, conducătorul auto este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției; să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei. În plus, conducătorul auto ori persoana care are cunoștință de producerea unui astfel de accident este obligat să anunțe de îndată poliția și să apeleze numărul național unic pentru apeluri de urgență 112.

Articolul precedentTânăr din Jibou, cercetat de polițiștii bistrițeni
Articolul următorLa Casa de Cultură a Sindicatelor: spectacolul ”Judecata Poveștilor” cu Marian Râlea