Legea privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale (registru organizat de MAI, ținut de structurile specializate ale unităților Poliției Române) a intrat în vigoare la începutul lunii iulie a acestui an. În Sălaj, până în prezent, au fost eliberate peste 100 de adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârșit sau nu infracțiuni ce fac obiectul acestui Registru.

Persoana fizică poate obține propriul certificat de integritate comportamentală în aceleași condiții în care poate obține certificatul de cazier judiciar, de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.

Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Sălaj, certificatul de integritate comportamentală nu se substituie certificatului de cazier judiciar. Adeverința, cât și celelalte documente prevăzute în Legea nr.118/2019 (certificatul de integritate comportamentală, copia de pe Registru, extrasul din Registru) au valabilitate de 6 luni, similar certificatului de cazier judiciar.

Entitățile prevăzute în lege (instituțiile din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane)  pot solicita adeverința de integritate comportamentală de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj-Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative, cu acordul persoanei verificate.

Până în prezent, la nivelul județului Sălaj au fost eliberate 107 adeverințe de integritate comportamentală.