Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (ISU) “Porolissum” Sălaj a organizat, la începutul acestei săptămâni, o serie de activități de informare preventivă. Acestea au avut loc la Școala Profesională Sâg. Activitățile au cuprins atât o parte teoretică, prin desfășurarea unei lecții deschise privind cunoașterea măsurilor și a regulilor de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, dar și una practică prin mai multe exerciții, respectiv prin desfășurarea unui exercițiu de alarmare- evacuare și prezentarea de către un voluntar ISU a unor tehnici de acordare a primului ajutor medical de bază.”Prin prezența noastră permanentă în mijlocul comunităților dorim să contribuim la formarea unui comportament preventiv, încă de la cele mai fragede vârste!”, au declrat reprezentanţii ISU Sălaj.