O zălăuancă, Szinetar Agneta Iudita, fost președinte al Comunității Evreilor Zalău, supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz, a fost decorată de preşedintele României cu ”Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler”. Administraţia Prezdenţială a anunţat că, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a unor supravieţuitori ai Holocaustului, printre aceştia numărându-se și zălăuanca Szinetar Iudita Agneta. ”În semn de deosebit respect pentru suferinţele îndurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru înalta ţinută morală de care au dat dovadă de-a lungul vieţii, precum şi pentru eforturile depuse pentru păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului – o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască, preşedintele României a conferit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler doamnei Davidovits Rachel, doamnei Pardău Lea, domnului Schwartz Paul, doamnei Segal Sandra, domnului Shai Meir, doamnei Szinetar Iudita Agneta şi doamnei Vainer Anette”, a anunţat Adminisraţia Prezidenţială. Ceremonia de decorare a avut loc luni, 28 ianuarie, la Palatul Cotroceni. Szinetar Agneta Iudita locuiește actualmente în Israel. De precizat este faptul că, familia Szinetár este una din familiile importante de evrei care au trăit în Zalău. De altfel, în cimitirul evreiesc din municipiu se află pietrele funerare ale câtorva dintre membri ai familiei.
Szinetár Albert (1876-1951) este unul dintre cei trei frați veniți la Zalău la sfârșitul secolului al XIX-lea. Toți trei erau comercianți cunoscuți în oraș. Szinetár Albert a avut trei copii: pe Szinetár Piroska (1917-1944) care a fost deportată și a murit la Auschwitz, așa cum reiese de pe piatra funerară; pe Szinetár Miklos (1918-1987) și pe Szinetár Arnold.
Szinetár Miklos a fost un cunoscut avocat în Zalău și conducătorul obștii evreilor din oraș. Soția acestuia, Szinetár Ágnes, a fost profesoară de fizică la Liceul de Matematică Fizică, actualul Colegiu Național ”Silvania” din Zalău. După moartea soțului său, Szinetár Ágnes a fost cea care a condus destinele micii obști a evreilor din oraș, asta până la emigrarea sa în Israel în anul 1992.

Sursa foto: http://tvri.tvr.ro

Articolul precedentSălăjeni, prinși cu căpriorul în mașină, în Maramureș
Articolul următorSubvenţii pentru angajatorii care încheie contracte de ucenicie: 2.250 de lei lunar