Septimiu Țurcaș, primarul orașului Șimleu Silvaniei, a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Cluj, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiuni de corupție, care menține sentința pronunțată, în luna iulie, de Tribunalul Maramureș.

 

 

Primarul orașului Șimleu SilvanieiSeptimiu Țurcaș, a fost acuzat de  abuz în serviciu contra intereselor publice și fals în înscrisuri sub semnătură privată și trimis în judecată în 2015.

Inițial, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sălaj, în 2017 cauza fiind strămutată la Tribunalul Maramureș, care s-a pronunțat în luna iulie acest an, când Septimiu Țurcaș a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Concret, Țurcaș a semnat, în calitate de primar, o serie de acte ilegale de proprietate pentru terenuri și a avizat plățile unor lucrări pentru Primăria Șimleu Silvaniei, care în realizate nu au fost executate. 

Anul acesta, Septimiu Ţurcaş a obținut al cincilea mandat de primar al Șimleului Silvaniei, el candidând ca independent, susţinut de PNL, după condamnarea pe care o primise în primă instanţă.

 

Țurcaș urmează, conform legii, să fie eliberat din funcţie prin ordin al prefectului.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentAccident în judeţul Satu Mare! Un tânăr din Sălaj a fost rănit
Articolul următorȘapte șoferi, lăsați fără permise de polițiștii sălăjeni! Amenzile aplicate sunt de circa 27.000 lei