Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au oprit, la sfârșitul săptămânii, la primele ore ale dimineții, un tânăr de 35 de ani, din comuna Coşeiu, care conducea autoturismul pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău.

La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. „În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Articolul precedentMunca la negru continuă în Sălaj. Un angajator, sancţionat de inspectorii ITM Sălaj
Articolul următorUn șofer urmărit de polițiști s-a oprit într-un parapet de beton