Trei sălăjeni, doi comuna Vârșolț și unul din comuna Șamșud, au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei. Aceștia au fost prinși de jandarmi în timp ce pescuiau, în perioada de prohibiție, în zona de protecție a lacului de acumulare Vârșolț. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Sălaj, joi-21 mai, în jurul orei 20, în urma sesizării făcute de către reprezentanții Asociației Județeane a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj, un echipaj de jandarmerie a depistat mai multe persoane în timp ce pescuiau în zona de protecție a lacului de acumulare Vârșolț. Astfel, persoanele au fost sancționate contravențional pentru încălcarea Ordonannței 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, respectiv ”pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie”. Reprezentanții IJJ Sălaj, reamintesc că măsura de prohibiţie pentru pescuit, în anul 2020, s-a stabilit pe o durată de 60 de zile, în perioada 4 aprilie – 2 iunie inclusiv.