Meteorologii au redus numărul judeţelor în care se vor manifesta fenomene periculoase, respectiv de la 31 la 25. Printre cele 25, însă, se află şi judeţul Sălaj. Până în această seară, vor fi ploi torenţiale, vânt şi grindină.
Până sâmbătă, la ora 21.00, în toate zonele de munte, precum și în sudul și estul Transilvaniei vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Vizate sunt judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Braşov, Buzău, Caraş Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.