Preşedintele organizaţiei judeţene Sălaj a PNL, Dinu Iancu-Sălăjanu, a câştigat un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, potrivit numărătorii paralele a liberalilor.

Surse din cadrul PNL Sălaj au declarat, luni, pentru AGERPRES, că Dinu Iancu-Sălăjanu, actual preşedinte al CJ Sălaj, s-a impus în faţa principalului contracandidat, social-democratul Florin Florian cu o diferenţă de peste 2.000 de voturi.

„Mulţumim tuturor sălăjenilor care s-au prezentat la vot, ducând judeţul într-un onorant top al responsabilităţii civice. Mulţumiri se cuvin şi celor care ne-au sprijinit şi au ales să continuăm împreună proiectul nostru de dezvoltare a Sălajului, casa noastră comună. Încrederea dumneavoastră ne onorează şi ne responsabilizează, în acelaşi timp, şi vă promitem că vom încerca, atât eu, cât şi echipa Partidului National Liberal, să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor dumneavoastră. Rămânem ‘Împreună pentru Sălaj, aproape de sălăjeni!'”, precizează Dinu Iancu-Sălăjanu, luni, într-o postare pe contul de Facebook al CJ Sălaj. AGERPRES

Articolul precedentSTS: Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secţiile de votare, în ziua alegerilor
Articolul următorMAI: 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni legate de procesul electoral