Doi tineri din Sălaj s-au ales cu dosare penale, după ce duminică dimineața l-au bătut pe un altul în plină stradă în municipiul Zalău. 

 

Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 04.50, în zona centrală a municipiului Zalău.

Un echipaj de jandarmerie aflat în patrulare s-a autosesizat cu privire la o posibilă faptă de agresiune. Un bărbat aflat pe trotuar prezenta răni în zona capului și avea sânge pe față și pe haine.

În urma verificărilor s-a stabilit că acesta, pe fondul unor neînțelegeri, a fost lovit în zona capului cu pumnii și picioarele, dar și cu un recipient de sticlă, de către alte două persoane.

După identificarea agresorilor, doi tineri în vârstă de 19, respectiv 18 ani, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Lovire sau alte violențe”, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru continuarea cercetărilor.

Bărbatul agresat, în vârstă de 27 de ani, a fost transportat la U.P.U. Zalău pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentPeste 80 de pescari, verificați de jandarmii sălăjeni! Ce sancțiuni au fost aplicate
Articolul următorAutoturism cu 5 persoane, răsturnat la intrare în Treznea