Sălăjeanul Lucian Bode, președintele PNL Sălaj, a preluat astăzi – 6 noiembrie, mandatul de Ministru al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în prezența  noului premier Ludovic Orban. ”Acest mandat reprezintă o onoare, dar și o mare responsabilitate însușită din primul moment al ocupării acestei funcții. Știu că nu va fi un mandat ușor, dar cu ajutorul profesioniștilor din minister și din unitățile din subordine, vom reuși acolo unde alții doar au promis. În transporturi și comunicații a venit timpul să reinstaurăm meritocrația și profesionalismul. Vom repara ceea ce a fost stricat, vom continua proiectele bune care au fost demarate și vom lansa proiecte noi. Însă cei care până acum au lucrat împotriva intereselor românilor vor plăti.  În transporturi și comunicații, fie că vorbim de minister sau unitățile din subordine, vor avea loc doar oameni dedicați domeniilor și care-și doresc să lucreze în favoarea cetățenilor”, a precizat Lucian Bode.

Articolul precedentLucrările de reabilitare a străzii 22 Decembrie continuă. Contractul, prelungit ”datorită necesității corelării lucrărilor”
Articolul următorPrima clădire inteligentă din Sălaj. Astăzi a fost semnat contractul de achiziție