Au fost prinși în timp ce transportau ilegal un căprior. Este vorba de patru sălăjeni, care acum sunt cercetați penal, după ce au fost depistați de polițiștii maramureșeni transportând un căprior, fără să posede documente legale în acest sens.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02.30, polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa care efectuau activităţi de supraveghere a traficului pe DJ 108 au oprit pentru verificări un autoturism condus pe raza localităţii Ardusat.
În urma controlului, oamenii legii au găsit în autoturism un căprior mort. La volan era o tânără de 28 de ani, din Zalău, iar în autoturism se mai aflau alte trei persoane din acelaşi municipiu. Sălăjenii nu au putut prezenta documentele legale în acest sens, astfel căpriorul a fost ridicat şi predat DSVSA Maramureş.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora, urmând ca la finalizarea acestora să propună măsuri legale.