Un salon de înfrumusețare din Șimleul Silvaniei a fost afectat de un incendiu, în noaptea de marți spre miercuri, din cauza fumatului în locuri nepermise.
Potrivit ISU Sălaj, azi-noapte, în jurul orei 01.00, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu izbucnit la un operator economic (salon de înfrumusețare) din localitatea Șimleu Silvaniei. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Șimleu Silvaniei cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
„Echipajele ajunse la fața locului au observat că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul imobilului și exista pericolul de propagare a flăcărilor și la alte două case învecinate. Imediat au fost solicitate în sprijin și alte forțe, o autospecială de stingere din cadrul Gărzii Nușfalău și o autocisternă din cadrul Detașamentului Zalău.
Cauza probabilă de incendiu a fost de natură termică, fumatul în locuri nepermise”, a transmis sursa citată.
Au ars aproximativ 60 mp din acoperiș și planșeu și a fost afectată una din fațadele exterioare ale imobilului.
Sursa: Realitatea de Salaj