Tribunalul Sălaj are începând din acest an un nou președinte, după ce decretul de eliberare din funcţie, prin pensionare, a judecătorului Monica Kende, care a ocupat până la finele anului trecut această funcţie, a fost semnat de președintele României Klaus Iohannis. Astfel, Monica Kende – președintele Tribunalului Sălaj și-a încheiat activitatea pe care o desfășura în calitate de președinte al Tribunalului Sălaj începând cu 1 ianuarie 2019. Judecător din 1 octombrie 1993, Monica Kende și-a început activitatea la Judecătoria Zalău la data menționată. În 1 ianuarie 2000 a dobândit gradul de judecător de tribunal, iar din 1 aprilie 2000 a devenit magistrat la Tribunalul Sălaj. Funcția de președinte a Tribunalului Sălaj a obținut-o în anul 2015. Astfel, în urma unui concurs organizat la finalul anului trecut, de Institutul Național al Magistraturii, șefia Tribunalului Sălaj i-a revenit judecătorului Ioana Diana Hodiș, care a ocupat funcția de vicepreședinte al Tribunalului Sălaj.