Spitalul Județean de Urgență (SJU) Zalău organizează concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist. Candidații trebuie să îndeplinească anumite condiţii: diplomă de școală sanitară postliceală în specialitatea medicină generală şi studii medii cu diplomă de bacalaureat. Nu se solicită vechime înmuncă, iar concursul va consta în două probe: scrisă, în 6 noiembrie şi interviul – 8 noiembrie. Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul instituţiei şi trebuie să conţină: cererea de înscriere adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, dar și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate; carnetul de muncă sau adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează şi adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății. În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului. De asemenea, copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea. Cei interesaţi pot obţine informaţii cu privire la desfăşurarea concursului şi bibliografia sediul Spitalului Județean de Urgență Zalău, strada Simion Bărnuțiu nr.67 sau la numărul de telefon 0260/616.920, interior -112, 0756/078.369.

Articolul precedentStarea victimelor accidentului din municipiu
Articolul următorPeste 1.800 de sălăjeni, depistaţi cu viroze şi pneumonii. Numărul îmbolnăvirilor este în creştere