Marius Florin Mihăilă, comisarul-șef de poliție care a preluat comanda Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj în luna decembrie a anului 2019, se va afla, începând de mâine, 28 mai, la conducerea celei mai importante instituții de învățământ superior a MAI. Acesta a fost numit, prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne, rector al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București. 

Comanda Poliției Sălaj va fi asigurată de comisarul-șef Anton Stupar, cel care îndeplinește în prezent funcția de adjunct al inspectorului-șef al IPJ. 

Marius Mihăilă s-a aflat la comanda IPJ Sălaj din 24 decembrie 2019, urmând ca numirea sa să expire în mai puțin de o lună, în 24 iunie 2020. Comisarul-șef de poliție este angajat al Ministerului de Interne din anul 1999, având specializarea de psiholog expert în detecţia comportamentului simulat prin tehnica poligraf, iar între 2005 şi 2009 a fost coordonatorul reţelei poligraf din cadrul Poliţiei Române. Din anul 2010 ocupa o funcţie de psiholog specialist într-o structură specială a Poliţiei Române.

Articolul precedentCOVID-19 – Astăzi, au fost raportate noi cazuri în Sălaj
Articolul următorSălaj: Program special pentru Ziua Eroilor