Atenție la hoți, când mergeți la cumpărături! Polițiștii sălăjeni vă oferă câteva sfaturi

cumparaturi
Apropierea Sărbătorilor Pascale constituie întotdeauna prilej de bucurii şi emoţii. Însă, tot în această perioadă, hoţii îşi fac de cap, profitând de neatenţia „victimelor” prinse în aglomeraţie sau în agitaţia cumpărăturilor.
Astfel, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj recomandă cetățenilor câteva măsuri de autoprotecţie pe care aceştia trebuie să le adopte pentru a evita să fie implicaţi în evenimente neplăcute.Atunci când merg la cumpărături sunt sfătuiţi să manifeste prudenţă în magazinele aglomerate şi să nu aibe asupra lor sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi.Totodată, când achită diferite bunuri, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu scoată tot teancul de bani, ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora. Telefoanele mobile, genţile sau pungile de cadouri nu trebuie lăsate la vedere în maşină, deoarece pot reprezenta adevărate “cadouri” pentru hoţi. Este indicat ca pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret, iar în locuinţă să fie lăsată o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune pentru a deruta eventualii musafiri nepoftiţi."De asemenea, pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112! Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei", a precizat sursa citată.
Citește și:
- 07:51 - Ana Maria Păcuraru: Frustrarea lui Trump în fața opțiunilor militare limitate împotriva Iranului: între presiune maximă și riscul escaladării regionale
- 07:23 - Peste 5.000 de zboruri au fost anulate pe coasta de est a SUA, în urma ninsorilor puternice
- 07:12 - Atac cu explozibil în centrul Moscovei: un ofițer de poliție ucis și alți doi răniți
- 07:06 - „Reformele sărăciei” scot polițiștii în stradă: PROTEST de amploare de la ora 17.00, la ușa lui Bolojan
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News









_3160d431a9.webp)

