Au început lucrările de restaurare la grupul statuar Wesselényi

grup statuar
Grupul statuar ”Wesselenyi” din centrul municipiul Zalău a intrat începând de astăzi -27 septembrie într-un amplu proces de restaurare. Investiţia, respectiv lucrările de reabilitare, în valoare de peste 400.000 de lei, se vor realiza cu bani de la bugetul local de firma SC Dimeny Granit SRL Crasna. Potrvit municipalităţii, ordinul de începere a fost emis cu data de 10 septembrie 2019, durata contractului fiind de 6 luni.

Valoarea contractului este de 476.702,10 lei TVA inclus. Contractul cuprinde următoarele: lucrări de rezistență, respectiv restaurare postament, lucrări în jurul postamentului, lucrări de reabilitare postament, dar şi lucrări de restaurare și reabilitare componente din piatră. Grupul statuar ”Wesselenyi” din Municipiul Zalău, inclus in lista monumentelor istorice emisă de Ministerul Culturii și Patrimoniului National, cod: SJ-III-m-B-05151. De precizat este faptul că, grupul statuar ”Wesselenyi” este opera sculptorului Fadrusz János (1856 – 1903). Acesta a fost inaugurat în urmă cu 117 ani, în anul 1902, şi îl reprezintă pe baronul Wesselényi Miklós – fiul (1796 – 1850) și pe ciobanul român Samson Pop din Rona, de lângă Jibou.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
- 10:18 - 82 de persoane au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














