Au provocat accidente grave şi au fugit de la locul faptei
accident
Douăzeci de accidente de circulație în care autorii au părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției sau a procurorului, s-au înregistrat, de la începutul acestui an, pe raza judeţului Sălaj.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, dintre acestea, şapte accidente de circulaţie au fost grave, soldate cu un mort, cinci răniţi grav şi unul uşor, şi 13 accidente uşoare, soldate cu 13 răniţi.Oamenii legii atrag atenţia că părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani (conform art. 338, din Codul Penal).Potrivit sursei citate, nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului atunci când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale; conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului; conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie, sau când victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














