Avertizare meteo! Val de frig în Sălaj
29 oct. 2019, 12:14
Actualizat: 29 oct. 2019, 12:14

frig 1
Articol scris de Scris de Tesinschi Augusta
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteo de vreme deosebit de rece. Atenționarea este valabilă începând de astăzi- 29 octombrie, ora 14.00 până vineri -1 noiembrie,ora 10, în toate județele țării inclusiv în Sălaj. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat vremea va deveni deosebit de rece, la început în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, apoi în toată țara. Se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului se vor mai semnala și în regiunile estice, sudice și sud-vestice, amplificând senzația de rece. n sudul și centrul țării, îndeosebi în zonele deluroase, trecător, vor fi precipitații mixte. În dimineața zilei de vineri - 1 noiembrie, temperaturile minime vor fi preponderent negative cu precădere în jumătatea de nord a țării, precum și în zonele deluroase din restul teritoriului.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











