Bani de navetă pentru profesorii navetişti. Decontul aferent lunii decembrie, aproape 9.000 de lei
4 feb. 2019, 08:52
Actualizat: 4 feb. 2019, 06:52

naveta-cadre-didactice_
Scris de Tesinschi Augusta
Aproape 90 de cadre didactice, care fac naveta de la domiciliu către unităţile de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea, urmează să primească decontul. Consilierii locali municipali au aprobat, în şedinţa de Consiliu Local (CL) Zalău de joi, 31 ianuarie, sumele aferente transportului cadrelor didactice care fac naveta de la domiciliu către unităţile de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea. Astfel, 87 de cadre didactice vor primi, sume cuprinse între 27 şi 310 lei, bani pe care i-au cheltuit pentru transport în luna decembrie. Suma aprobată de consilieri, pentru decontul total a fost 8.598 de lei. Profesorii navetişti se deplasează în sau din Zalău, Cehu Silvaniei, Crasna, Borla, Cristur, Crişeni, Aghireş, Doba, Românaşi, Bocşa, Moiad, Sărmăşag, Şimleu Silvaniei, Mirşid, Stâna, Panic, Sîg, Gîrceiu, Badon şi Pericei. Conform legislaţiei în vigoare, personalului diactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă, în localitatea de reşedinţă. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ, urmează a se deconta contravaloarea kilometrilor parcurşi.
Sursa foto: www.portalinvatamant.ro
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










