Ce măsuri au luat autoritățile din Sălaj după apariția unui focar de pestă porcină în comuna Măeriște

pesta_porcina
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj, s-a întrunit azi, 16 februarie, sub coordonarea prefectului Florin Florian, pentru adoptarea unui plan de măsuri pentru controlul pestei porcine africane (PPA) confirmată la o gospodărie din localitatea Doh, comuna Măerişte.
Astfel, potrivit unei informări a Prefecturii Sălaj, planul stabileşte că, începând cu data 16 februarie, în jurul focarului din Doh se stabileşte o zonă de protecție cu o rază de trei km, incluzând localităţile Doh și Dumuslău, respectiv o zonă de supraveghere cu o rază de 10 km, incluzând localităţile: Camăr, Sărmaşag, Lompirt (parţial), Moiad, Măerişte, Giurtelecu Şimleului, Mălădia, Derşida, Carastelec, Pusta, Criştelec, Uileacul Şimleului, Cehei, Poiana Măgura, Bobota şi Zalnoc, respectiv localitatea Cehal (partial), din județul Satu Mare.În zona de supraveghere se va realiza în perioada imediat următoare un recensământ al exploatațiilor cu porcine.Alte măsuri incluse în plan: - deplasarea şi transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală şi niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizarea autorităţii veterinare locale; - orice îmbolnăvire sau mortalitate trebuie anunțată la DSVSA Sălaj, iar animalele sau cadavrele trebuie izolate până la investigarea, intervenția, recoltarea de probe și dispunerea măsurilor de către autoritatea veterinară; - la intrările şi ieşirile din gospodăriile populaţiei care deţin porci se vor instala dezinfectoare individuale şi se vor intreprinde campanii de informare a crescătorilor de suine cu privire la: evoluția pestei porcine africane, modalitatea de transmitere, simptomatologia, restricțiile impuse, implementarea de norme minime de biosecuritate pentru crescători de suine, alte măsuri de prevenire a răspândirii și combatere a bolii.De asemenea, se mențin măsurile generale pentru a preveni apariția de focare de pestă porcină africană (PPA) pe raza județul Sălaj, adoptate prin Hotărârea CJSU din 31 mai 2018.
Citește și:
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
- 17:03 - Anchetă la București: psiholog acuzat de comportament sexual inadecvat față de paciente
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News

_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)



