Mijloacele de transport persoane și elevi, verificate de polițiștii rutieri. Ce nereguli au descoperit oamenii legii

transport
Poliţiştii rutieri au intensificat activităţile de verificare a mijloacelor de transport persoane şi elevi, conştientizându-i pe conducătorii de vehicule de riscurile la care se expun, atât pe ei cât şi pe cei care călătoresc cu mijloacele respective, în cazul nerespectării prevederilor legale. Peste 140 de autovehicule au fost controlate.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în cursul zilei de joi, 18 aprilie, poliţiştii rutieri au desfăşurat o acţiune privind respectarea cadrului legal de către conducătorii auto care conduc autovehicule de transport de persoane şi elevi. "În acest context, poliţiştii au controlat 146 de autovehicule şi au aplicat opt sancţiuni contravenţionale, din care patru au fost aplicate pentru transportul peste capacitatea menţionată în certificatul de înmatriculare, o sancţiune pentru neutilizarea centurii de siguranţă şi trei pentru lipsa actelor", a precizat sursa citată.Valoarea sancţiunilor este de 3.190 de lei.Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:16 - Alertă la naționala Argentinei: Messi s-a accidentat cu puțin timp înainte de turneul final
- 08:52 - După semnalele despre un acord cu Iranul, Trump pune frână negocierilor: „Fără grabă”
- 08:05 - Calendar ortodox, 28 mai 2026. Ce sărbătoare este astăzi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














