NOI MEDICAMENTE GRATUITE SAU COMPENSATE, ÎNCEPÂND DE PE 1 NOIEMBRIE

NOI MEDICAMENTE GRATUITE SAU COMPENSATE, ÎNCEPÂND DE PE 1 NOIEMBRIE
Lemn de foc pentru sinistrați
„Aprobăm noi medicamente ce vor fi incluse, începând cu 1 noiembrie, pe lista celor gratuite sau compensate.”, a spus premierul.
Noi medicamente vor fi incluse pe lista celor gratuite sau compensate, începând de pe 1 noiembrie. Anunțul a fost făcut miercuri, 9 octombrie, de prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Premierul a precizat că noile medicamente gratuite sau compensate sunt pentru pacienții cu boli oncologice sau numeroase afecţiuni cronice, precum şi pentru cei cu transplant medular.
„Aprobăm noi medicamente ce vor fi incluse, începând cu 1 noiembrie, pe lista celor gratuite sau compensate. Este vorba de medicamente pentru boli oncologice şi pentru multe afecţiuni cronice, precum şi pentru transplantul medular.
Asigurăm accesul echitabil şi nediscriminatoriu al pacienţilor la medicamente de ultimă generaţie, care pot salva mii de vieţi”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
Lemn de foc pentru sinistrați
De asemenea, premierul a spus că lemnul de foc necesare încălzirii locuințelor le va fi asigurat familiilor afectate de recentele inundaţii de la Galaţi şi Vaslui.
„Completăm azi pachetul de ajutoare pentru persoanele şi familiile afectate de recentele inundaţii. Asigurăm, prin Romsilva, lemnul de foc încălzirii locuinţelor, în baza solicitărilor primite deja la primării. Mai exact, sunt câte 7 metri cubi ce vor fi plătiţi din ajutoarele guvernamentale de 15.000 de lei/familie”, a mai spus Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
El a menţionat că România a obţinut acces la o linie de finanţare de 467 de milioane de euro, iar banii împrumutaţi vor putea fi folosiţi şi pentru gestionarea efectelor inundaţiilor recente.
Citește și:
- 14:17 - Petrolier grecesc, atacat de o dronă în Marea Neagră. La bord se afla și un marinar român
- 14:07 - MAE anunță atacuri cibernetice asupra platformelor sale. Site-urile eViza și eConsulat, ținta unui atac DDoS
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – FOTO/VIDEO
- 13:03 - Călin Georgescu a plantat copaci, alături de numeroși români care îi sunt alături: Va înflori nădejdea și prosperitatea acestui popor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











