PENSIONAR CONDAMNAT PENTRU AMENINȚĂRI CU MOARTEA LA ADRESA JUDECĂTOAREI CARE A CONDAMNAT-O PE MARINE LE PEN

PENSIONAR CONDAMNAT PENTRU AMENINȚĂRI CU MOARTEA LA ADRESA JUDECĂTOAREI CARE A CONDAMNAT-O PE MARINE LE PEN
Un pensionar francez de 76 de ani a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare, după ce a amenințat-o cu moartea pe judecătoarea care a pronunțat sentința împotriva lui Marine Le Pen.
Un pensionar francez de 76 de ani a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare, după ce a amenințat-o cu moartea pe judecătoarea care a pronunțat sentința împotriva lui Marine Le Pen.
Tribunalul Corecțional din Bobigny a luat această decizie miercuri, în cadrul unui proces desfășurat cu ușile închise. Bărbatul, identificat drept Gérard B., este un simpatizant al extremei drepte și locuiește în La Garenne-Colombes, în nordul Franței.
La doar o zi după condamnarea lui Le Pen, acesta a publicat pe rețeaua X (fostul Twitter) o imagine cu o ghilotină, însoțită de mesajul: „ceea ce merită această târfă”, referindu-se la judecătoarea Bénédicte de Perthuis.
Pe lângă închisoarea cu suspendare, bărbatul a fost obligat să plătească o amendă în valoare de 3.000 de euro. Procurorul a subliniat că, deși postarea nu a avut un impact viral (fiind vizualizată de aproximativ 200 de ori), astfel de mesaje pot alimenta extremismul și pot încuraja acte de violență.
La audieri, pensionarul – fost director de întreprindere informatică – a declarat că imaginea ghilotinei nu era o amenințare directă, ci o „simbolizare a justiției”. El a susținut că mesajul a fost scris sub influența furiei și că „pe rețelele sociale poți spune orice”.
Judecătorii nu au fost convinși de explicațiile sale. Aceștia au apreciat că mesajul a fost suficient de clar și violent pentru a fi considerat o amenințare serioasă la adresa unui magistrat.
În urma postării, judecătoarea Bénédicte de Perthuis a fost pusă sub protecția poliției. Ea a fost una dintre cele care au pronunțat condamnarea împotriva lui Marine Le Pen în dosarul legat de deturnarea fondurilor europene.
Marine Le Pen a fost condamnată pe 31 martie la patru ani de închisoare, dintre care doi cu executare prin purtarea unei brățări electronice. De asemenea, a primit o amendă de 100.000 de euro și a fost declarată ineligibilă pentru o perioadă de cinci ani.
După verdict, judecătorii implicați în dosar au devenit ținta unor amenințări online extrem de agresive, fapt care a determinat autoritățile să ia măsuri de protecție suplimentare.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 08:48 - George Simion, mesaj din Washington: „Luptăm pentru libertatea noilor generații și pentru democrația din România” | VIDEO
- 08:42 - Cum îți afectează viața conflictul din Iran: 5 scumpiri inevitabile cu care te vei confrunta
- 08:40 - Val de PROTESTE, în martie. Românii din mai multe domenii anunță că ies în stradă împotriva măsurilor lui Bolojan
- 08:32 - Un grup de zeci de români, inclusiv copii cu probleme medicale, este blocat în Dubai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











