Pericol în trafic. Zeci de şoferi aflaţi sub influenţa alcoolului, depistaţi de poliţiştii sălăjeni

alcool
Zeci de persoane cu alcoolemie peste limita legală au fost depistate de poliţişti, de la începutul acestui an, pe şoselele din județ. Au fost aplicate 98 de sancțiuni contravenționale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Polițiștii rutieri desfășoară permanent activități, pe toate drumurile publice, pentru descurajarea celor care intenționează să conducă sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, dar și pentru tragerea la răspundere a celor care încalcă legea și pun în pericol siguranța traficului rutier. "Astfel, pe această linie, în perioada 1 ianuarie-31 iulie, polițiștii rutieri au desfășurat 42 de acțiuni preventive. În urma acțiunilor au fost constatate 94 de infracțiuni, din care 88 au fost de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice de către persoane care aveau alcoolemie peste limita legală şi şase infracțiuni au fost de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice", se precizează într-o informare a Poliţiei Sălaj.
De asemenea, în perioada menționată, oamenii legii au aplicat şi 98 de sancțiuni contravenționale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. "Fiţi responsabili în trafic! Alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor", atenționează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










