Referendumul pentru familie - un fiasco. În Sălaj 22,08 la sută din cețățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne
7 oct. 2018, 20:04
Actualizat: 7 oct. 2018, 17:04

img_90067700
Scris de Tesinschi Augusta
Referendumul pentru modificarea Constituției care a avut loc sâmbătă și duminică, 6 și 7 octombrie a adus la urne, în județul Sălaj – 22,08 la sută dintre cetățenii cu drept de vot.Potrivit Biroului Electoral Central, în cele două zile de Referendum au votat 3.731.704 de cetățeni cu drept de vot, reprezentând 20,41 la sută din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale. Astfel, la Referendumul din 6-7 octombrie, au fost înscriși pe listele permanente 18.278.496 de cetățeni cu drept de vot, care au avut la dispoziție 18.662 de secții organizate în România. În cele două zile allocate Referendumului au votat 3.276.754 de cetățeni pe listele permanente și 408.637 pe listele suplimentare, în vreme ce 46.313 de români au optat pentru urna mobilă. Cei mai mulți votanți au fost prezenți în mediul rural, respectiv 1.901.888 persoane, în vreme ce în mediul urban au votat 1.829.816. Prezența la vot semnificativă au avut județele: Suceava – 30,67 la sută, Dâmbovița – 28,98 la sută și Bihor – 28,92 la sută. De asemenea, județele codașe la vot sunt: Harghita – 11,12 la sută, Covasna – 8,50 la sută și Tulcea 14,09 la sută. Potrivit sursei citate în regiunea de Nord-Vest, prezența la vot a fost astfel: Bihor – 28,92 la sută, Bistrița-Năsăud – 26,95 la sută, Cluj – 18,61 la sută, Sălaj – 22,08 la sută, Maramureș – 17,78 la sută și Satu Mare – 14,89 la sută. de precizat este faptul că prezența la vot se calculează raportând numărul cetățenilor prezenți la vot la numărul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente. Pentru ca Referendumul să fie validat, era nevoie de o prezență la vot de 30 la sută din totalul alegătorilor înscriși pe listele permanente.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










