Sălaj: Peste 150 de cadre didactice, pe 38 de posturi titularizabile

isj
Peste 150 de cadre didactice "se bat" pe 38 de posturi titularizabile existente la nivelul judeţului Sălaj. La sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj a avut loc ieri, 25 iulie, prima şedinţă publică de repartizare a candidaţilor cu media de repartizare minimum 7 (şapte) pe posturile care sunt pe perioadă nedeterminată.
"Menționăm că nota de trecere 5 (cinci) nu este totuna cu nota de titularizare 7 (șapte) și că, în condițiile în care la nivelul județului Sălaj există doar 38 de posturi titularizabile, nu toate cadrele didactice care au obținut note peste 7 (șapte) se vor putea titulariza, în acest an", au subliniat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar.
De asemenea, vor putea ocupa un post pe o perioadă determinată, respectiv pe un an de zile, cadrele didactice care au obținut minim nota 5 la Concursul Național de Titularizare.
Reamintim că, după soluționarea contestațiilor, 8 cadre didactice au obținut note peste 7 (șapte), rata de promovare crescând de la 46,89 la sută inițial la 49,51lasută. Rezultatele din acest an sunt mai bune în comparație cu anul 2017 când promovabilitatea a fost 48,60 la sută. Din punct de vedere statistic, la finalul concursului, situația a fost următoarea: 50 note sub 5 (16,39%), 104 note între 5 și 6,99 (34,11%), 148 note între 7și 9,99 (48,52 %) şi 3 note de 10 ( una la învățători, una la psihopedagogie specială, respectiv arte vizuale).
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














