Sălaj: Zeci de apeluri la 112, într-o singură zi

112
Numărul apelurilor la 112 a crescut cu peste 40 la sută în anul 2018 față de anul precedent. Cele mai multe au fost din mediul rural.
În decursul anului trecut, au fost primite 10.535 de apeluri de la cetăţeni, cu 41 la sută mai multe decât anul trecut, rezultând o medie de 29 apeluri/zi."Dintre apelurile primite 41la sută au fost în mediul urban, respectiv 59 la sută în cel rural. În proporţie de 44 la sută (4.631), apelurile nu au constituit urgenţe sau sesizările nu au intrat în competenţa de soluţionare a Poliţiei", se precizează în raportul de evaluare a activității Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj în anul 2018.În urma apelurilor primite de la cetățeni, polițiștii au intervenit efectiv în 5.904 cazuri, iar într-un procent de 20 la sută dintre acestea, urgențele sesizate nu s-au confirmat, motiv pentru care au fost aplicate un număr de 288 sancțiuni contravenționale pentru apelare falsă ori abuzivă.
Citește și:
- 17:03 - Anchetă la București: psiholog acuzat de comportament sexual inadecvat față de paciente
- 16:01 - Trump atacă din nou Curtea Supremă și amenință cu măsuri dure împotriva partenerilor externi
- 15:18 - Ceremonie la Moscova: Putin decorează soldați, pe fondul controverselor din războiul cu Ucraina
- 15:01 - Tensiuni comerciale între UE și SUA: eurodeputații vor să blocheze temporar acordul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News



_fa0439aeae.webp)





_799d38831a.webp)
