Simptomul rar de COVID care apare la nivelul gurii. Detaliul care trebuie să te trimită urgent la medic

Simptomul rar de COVID care apare la nivelul gurii. Detaliul care trebuie să te trimită urgent la medic
Un simptom care poate dura și peste lună de zile, localizat la nivelul gurii este unul dintre semnele clare ale infecției
Un simptom care poate dura și peste lună de zile, localizat la nivelul gurii este unul dintre semnele clare ale infecției cu Covid-19. Simptomul nu este la fel de des întâlnit precum cele care apar la nivelul nasului, gâtului și căilor respiratorii.
Specialiștii numesc acest simptom limbă COVID, potrivit publicației Times India.
Cercetători au decoperit că acesta nu apare la mulți oameni, dar este cu siguranță un semn al infecției, potrivit clikăentrusanatate.
La începutul pandemiei, cercetătorii din Spania au publicat o lucrare care raportează că aproximativ un sfert dintre pacienții spitalizați cu COVID au avut modificări la nivelul gurii sau limbii. Cu toate acestea, s-a constatat că este mai puțin frecventă în cazurile ușoare de COVID.
Cum arată limba COVID?
Pe limbă se văd mici pete care dau limbii un aspect asemănător unei hărți și, prin urmare, numele de „limbă geografică.” Aceste mici umflături sunt dureroase și fac extrem de dificil pentru o persoană să mestece sau să înghită alimente. De asemenea, face limba sensibilă la alimente picante și fierbinți.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











