Şofer din Maramureş, aproape în comă alcoolică, prins la volan în Cehu Silvaniei

Şofer din Maramureş, aproape în comă alcoolică, prins la volan în Cehu Silvaniei
Alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat
În perioada 2-4 iulie, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune pentru reducerea numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora produse pe fondul consumului de alcool.
Activitatea a urmărit depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere în special a celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
La data de 2 iulie 2021, ora 8.03, polițiștii din Cehu Silvaniei au oprit pentru control, pe strada Dozsa Gyorgy, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, din județul Maramureș.
Testarea cu alcooltestul a evidențiat o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Două zile mai târziu (4 iulie, ora 19.50), un tânăr de 29 de ani, din comuna Plopiș, a fost depistat de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău în timp ce conducea un moped pe Drumul Național 1H.
Verificările efectuate de polițiști au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar vehiculul era neînmatriculat.
De asemenea, la testarea cu alcooltestul a rezultat o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducerea cu vehiculul neînmatriculat.
Sursa: Realitatea de Salaj
Citește și:
- 13:24 - Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „Nu putem gira sărăcirea românilor și prăbușirea economiei”
- 10:36 - Anchetă la Timișoara, după o postare online care incită la asasinarea președintelui Nicușor Dan
- 08:17 - Apel de mobilizare lansat de George Simion: „Este timpul să ne implicăm”. Mesaj transmis în Săptămâna Luminată
- 08:05 - Meteorologii anunță ploi abundente, urmate de o încălzire a vremii înainte de minivacanță de 1 mai: prognoza ANM pentru 4 săptămâni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News










